Borelioza (boala Lyme), cea mai răspândită infecţie umană transmisă prin intermediul artropodelor în Europa şi în America de Nord, produsă de spirocheta Borrelia burgdorferi, transmisă de căpuşe din genul Ixodes, are manifestări articulare, cutanate, neurologice, cardiace, limfoganglionare, oftalmologice, intrând astfel în aria de preocupare a mai multor specialităţi. Se estimează că, în ţara noastră, numărul celor diagnosticaţi cu această boală este de aproximativ 8.500, admiţând că sunt deficienţe în recunoaştere şi raportare. (...)
Sub pretextul alinierii la cerinţele UE, printr-o măsură administrativă a ministrului sănătăţii (Ordinul nr. 1044 din 25 august 2006), nouă specialităţi medicale – recunoscute anterior ca fiind distincte şi necesare! – aveau să fie asimilate specialităţilor-„mamă“. Art. 7. – aliniatul (1), specifica, limpede: „Prin efectul prezentului Ordin, începând cu sesiunea noiembrie 2006 a concursului de rezidenţiat, accesul la formare în specialităţile asimilate se sistează“. (...)
Recent, la Bucureşti, s-a desfăşurat Conferinţa Naţională de Neurofiziologie Clinică, beneficiind şi de participarea a 10 lectori internaţionali. Evenimentul a fost organizat de Societatea de Neurofiziologie Electrodiagnostică din România (ASNER) în parteneriat cu universităţile de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi şi cu sprijinul direct al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi al Societăţii de Neurologie din România (SNR), constituindu-se astfel într-o platformă care a îmbinat cercetarea de laborator cu experienţa clinică. Federaţia Internaţională de Neurofiziologie Clinică (IFCN) a fost reprezentată la nivel înalt, dl prof. dr. Reinhard Dengler (Hanovra, Germania), secretarul IFCN, fiind delegat să participe la Conferinţa Naţională de la Bucureşti. (...)
Spitalul de Urgenţă al MAI „Prof. dr. Dimitrie Gerota“ a inaugurat o clădire consolidată şi modernizată, conform noilor standarde europene. Acest spital şi-a dezvoltat activitatea pe locul vechiului Sanatoriu Gerota, a cărui piatră de fundaţie fusese pusă de însuşi marele profesor, la 24 iunie 1907. (...)
Pentru a strânge informaţii referitoare la caracteristicile clinice şi managementul pandemiei de gripă, OMS a organizat o întâlnire de trei zile la sediul PAHO (Organizaţia Panamericană de Sănătate) din Washington, în perioada 14–16 octombrie a.c. (...)
Hemoragiile nazale reprezintă cea mai frecventă urgenţă din sfera ORL Se clasifică în funcţie de cantitatea de sânge pierdută şi de sediul sângerării. Epistaxisul (E) poate fi anterior (pata vasculară Kisselbach), posterior (artera sfenopalatină) sau difuz Uneori E. este un episod anodin (la adultul tânăr, imunocompetent), alteori poate fi unsimptom cu o gravitate majoră (mai ales la pacienţii taraţi, imunodeprimaţi sau vârstnici) Clasificările E. în funcţie de sediu sau de cantitatea de sânge pierdut sunt strict orientative sau didactice şi nu au valoare practică. (...)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Cuvântul afereză derivă din „aphairesis“ care în limba greacă înseamnă „a îndepărta, a scoate din“. Afereza sau hemafereza este procedeul prin care sângele recoltat de la o persoană este separat în părţile lui componente, cu păstrarea unuia sau mai multor componente şi cu returnarea celor rămase subiectului. Procedura este numită plasmafereză – dacă se recoltează plasmă, sau citafereză – dacă se recoltează un component celular. (...)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Recent, Societatea Medicilor Scriitori din Bulgaria a organizat, la Sofia, cel de-al 53-lea Congres al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici. (...)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
În cazul clasificărilor pe care le stabilim în diverse boli, putem observa o gamă largă de leziuni manifeste clinic. În infecţia varicelo-zosteriană, manifestările clinice pot avea o variabilitate interesantă, cu o pregnantă notă individuală, în diverse localizări ale virusului herpetic. Prezentăm un astfel de caz, care ne-a surprins prin particularităţile sale. (...)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Îmi propun să trec în revistă efectele nocive ale fumatului în timpul sarcinii: atât cele pe termen scurt asupra fătului şi nou-născutului, dar şi cele care apar la distanţă în timpul copilăriei sau mai târziu, în perioada vieţii adulte. Sper prin aceasta să conving cât mai mulţi pediatri să se implice în acţiunile de sprijinire a părinţilor în încercarea lor de a abandona fumatul. (...)
Articolul îl puteţi citi în săptămânalul nostru, Viaţa medicală.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe